Anca Pol

Istoria mea fotografică e încă în paleozoic, dar, cu un pic de noroc, nu mă grăbesc nicăieri. Până acuma a fost aşa: * Episodul pilot: amuşin, gust. A fotografia are gust metalic (adică cel mai alien gust) şi miros de iarbă cosită (adică cel mai frumos miros din lume). Pentru mine, normal. * Momentul T zero: se întâmplă. Brusc. Ca o îndrăgostire ce ţi-e dintr-o dată evidentă, deşi nu ai loc de ea. * Momentul T unu: mi se confirmă, fotografiind, că 1 plus 1 egal 2 virgula 17. Ştiam io. Adică lumina 1 plus subiectul 1 egal poza în care ai făcut 2 greşeli mari pe care le-ai fi putut evita în 17 feluri. Totul atât de minunat de relativ, în ciuda aritmeticilor clare ale aparatului foto. * Momentul T doi: scandal. Să-mi dai scrisorile-napoi. Adio, dar rămân cu tine. * Acum? Ei, acum e momentul T trei. Momentul T trei e o perioadă, perioada lui "te rog lasă-mă să respir". Ne-am petrecut vacanţele separat, nu ne-am mai vorbit de ceva vreme, ne mai aruncăm câte o privire. Cu dor & poftă. Presimt momentul T patru, un moment alb-negru în istoria asta de amor. *