De auzit: 'The Mission' soundtrack (şi de văzut filmul, dacă mai e cineva care nu l-a văzut)
*
Pinii mediteraneeni din Roma. Când atingi scoarţa unuia e ca şi cum ai atinge un animal foarte mare, tăcut şi blând.
Scoarţa cu plăci netede, surprinzător de catifelate, spartă de crevase adânci, care se întinde peste sufletele lor atât de aparte. Felul atât de zvelt şi atât de singuratic şi atât de frumos în care îşi trăiesc viaţa (cumva cam ca un călugăr iezuit care nu poate să îi spună doamnei lui că o iubeşte şi, în loc, pleacă foarte departe).
*
Pinii din Roma sunt - vă mai amintiţi oare cum sună? - ca clopotele unei biserici de câmpie. Fiecare trebuie să fie acolo, fiecare cu rezonanţa şi povestea lui tăcută, pentru ca Roma mea să aibă pentru mine glasul pe care îl are.
*
Tu si ‘na cosa grande! Asa era titlul unui cantec de dragoste napoletan si asa mi-a venit sa zic. Pentru ca sunt cu gura cascata si cu inima inmuiata. De Roma ta cu inscriptii si pini, de vorbele tale, de Moricone si de amintire. De amintirea parintelui Daniel, parca asa il chema… Si pentru ca sunt, probabil, patetic si nu-mi pasa…
3 comments in “Roma. Sufletele de sub scoarţă.”
June 23rd, 2009 at 10:38
Tu si ‘na cosa grande! Asa era titlul unui cantec de dragoste napoletan si asa mi-a venit sa zic. Pentru ca sunt cu gura cascata si cu inima inmuiata. De Roma ta cu inscriptii si pini, de vorbele tale, de Moricone si de amintire. De amintirea parintelui Daniel, parca asa il chema… Si pentru ca sunt, probabil, patetic si nu-mi pasa…
June 24th, 2009 at 02:52
si ce glas…. cate amintiri… eh…
September 16th, 2009 at 10:09
La citta eterna… Roma… azi as mere so vizitez daca m-ar tine buzunarele…
Leave a comment