Azi: momentul T zero. Ăla în care piesele încep să se aşeze la locul lor, ăla în care informaţiile pe care mi le-au dat răbdători prieteni fotografi încep să aibă sens, să se închege logic. O senzaţie... senzaţională, pe care nu am mai simţit-o decât când am învăţat să citesc - când am învăţat brusc să citesc, când semnele scrise au căpătat fulgerător sens. Încă şi în clasa a II-a, un an mai târziu după acel moment T zero al citirii, citeam poticnit, după care au mai trecut încă alţi mulţi ani de citire până am putut produce, la rândul meu, text scris care să însemne ceva.
Mă aştept cam la acelaşi lucru şi de la fotografiat. Vreun an de zile până să ştiu citi corect lumina. Şi încă mulţi alţi ani de zile (probabil toţi restul) în care să învăţ să scriu frumos cu ea.
Până atunci, fac bastonaşe şi aritmetică.
*
5 comments in “Momentul T zero: declicul”
April 12th, 2009 at 23:56
Iti tin pumnii a bafta!
April 12th, 2009 at 23:58
Mulţumesc : )
April 13th, 2009 at 13:22
da’ faci bine! bastonaşe şi artimetică.
În plus, este foarte mişto onestitatea din clasa a II-a când ştim că nu prea ştim…
April 13th, 2009 at 13:32
: )
Să ştii că exact ca într-a II-a mă simt. Şi îmi place asta de numa’. Prea mă apretasem, prea eram sfătoasă, iar bucăţica “şcolară” a creierului meu prea stătea nefolosită.
July 21st, 2009 at 00:00
[...] gust) şi miros de iarbă cosită (adică cel mai frumos miros din lume). Pentru mine, normal. * Momentul T zero: se întâmplă. Brusc. Ca o îndrăgostire ce ţi-e dintr-o dată evidentă, deşi nu ai loc de [...]
Leave a comment