Anca Pol

Când eram mică nu aveam vreo tragere de inimă să învăţ de la bunică-mea să croşetez. Sau să tricotez. Sau să calc. Sau să lucrez ceva, orice "pe sfânta lume". Se aplică şi în prezent. Nu sunt gospodină, n-am simţ de comersant. Nu m-a interesat vreodată să învăţ de la mama să cos la maşină. Pentru agricultură sunt prea bleagă. La reparaţii casnice nu mă pricep şi nici nu mă interesează să mă pricep. Nu ştiu să coc pâine, nu ştiu să fac brânză, nu ştiu să ţes, nu ştiu să dau la rindea, nu mă pricep la raşchetat parchete sau la rindeluit. O singură meserie "pe sfânta lume" cred eu că mi-ar plăcea (şi aici mă refer la meserie-meserie, la muncă manuală care produce un obiect fizic, căci altfel îmi place la nebunie ceea ce lucrez acum). Anume: mi-ar plăcea să fiu făcător-de-poze, adică omul ăla care face clic cu aparatul de fotografiat, scoate filmul din aparat, îl developează în lumină roşie, trece imaginile lumii prin tot felul de zemuri la tavă, după care le agaţă ca pe ciorapi la uscat. În ochii mei, asta e cea mai frumoasă meserie din lume - singura care m-ar interesa dacă ar fi să fac meserie-meserie, muncă manuală care produce un obiect fizic. * LATER EDIT Adică lămurire: mai sus nu ziceam ca vreau să fiu fotograf-adică-omu'-care-face-încadrarea-şi-dă-cu-clicu'. Nu la asta mă refer (pentru asta trebe har şi io n-am aşa ceva). Meseria pe care vreau să o fac este meseria ăluia care stă în cămara cu lumină roşie şi prepară tot felul de supe în care scaldă filmele şi hârtiile fotografice. Înţelegeţi acu? E ca şi cum aş zice că nu vreau să mă fac medic stomatolog, ci tehnician dentar. Ei, îmi dau şi eu seama că nu e aceeaşi chestie, că omu'-cu-clicu' şi omu'-cu-supele-fotografice sunt, în realitate, unul şi acelaşi. Dar pe ancapol.net au voie să fie diferiţi, iar eu vreau să fiu omu'-cu-supele-fotografice. *