Merg prin fotografia pe film ca şi cum aş patina pe catarige.
Dar ce senzaţii! Cu câtă atenţie trăieşti fiecare imagine care te înconjoară, ce selectiv devii, nemaipozând aiurea orice tâmpenie ca pe digitalul care îţi umple calculatorul de foldere şi cu ce emoţiune de clasa a II-a te căzneşti să îţi aminteşti ce reglaje ţi-au fost recomandate ("aha, deci număr mare înseamnă diafragmă mică, deci lumină puţină, deci subexpus, deci trebe timp de expunere lung, dar cât de lung?"), pui ochiul la vizor, te loveşti cu lentila ochelarilor de aparat, te munceşti să tragi cu ochiul (greu!), aparatul e greu în mână, după juma' de ceas te dor încheieturile, apeşi piuliţa declanşatorului din când în când, cu chiverniseală şi poftă, faci greşeli peste greşeli, uiţi să notezi ce reglaje ai folosit, ca să ştii altă dată, mai tragi un cadru, observi tardiv că atunci când ai pus filmul în aparat ai uitat să setezi la 0 rotiţa care indică poziţia pe film, mai faci două cadre, observi că era întredeschisă clapeta aparatului, deci ai pierdut tot filmul tras până la respectiva poziţie... Horror. Fantastic.
Atât de fragil şi atât de intens.
*
Anca Pol
Merg prin fotografia pe film ca şi cum aş patina pe catarige.
Dar ce senzaţii! Cu câtă atenţie trăieşti fiecare imagine care te înconjoară, ce selectiv devii, nemaipozând aiurea orice tâmpenie ca pe digitalul care îţi umple calculatorul de foldere şi cu ce emoţiune de clasa a II-a te căzneşti să îţi aminteşti ce reglaje ţi-au fost recomandate ("aha, deci număr mare înseamnă diafragmă mică, deci lumină puţină, deci subexpus, deci trebe timp de expunere lung, dar cât de lung?"), pui ochiul la vizor, te loveşti cu lentila ochelarilor de aparat, te munceşti să tragi cu ochiul (greu!), aparatul e greu în mână, după juma' de ceas te dor încheieturile, apeşi piuliţa declanşatorului din când în când, cu chiverniseală şi poftă, faci greşeli peste greşeli, uiţi să notezi ce reglaje ai folosit, ca să ştii altă dată, mai tragi un cadru, observi tardiv că atunci când ai pus filmul în aparat ai uitat să setezi la 0 rotiţa care indică poziţia pe film, mai faci două cadre, observi că era întredeschisă clapeta aparatului, deci ai pierdut tot filmul tras până la respectiva poziţie... Horror. Fantastic.
Atât de fragil şi atât de intens.
*
1 comment in “Fragil. Intens.”
July 21st, 2009 at 00:00
[...] în paleozoic, dar, cu un pic de noroc, nu mă grăbesc nicăieri. Până acuma, a fost aşa: * Episodul pilot: amuşin, gust. A fotografia are gust metalic (adică cel mai alien gust) şi miros de iarbă [...]
Leave a comment